Istoricul localităţii

 Localitatea Băiţa de sub Codru este atestată documentar din anul 1475 sub denumirea de ”Baicza”. Denumirea localităţii este dată de existenţa în secolele XV –XIX a unei activităţi de exploatare a aurului în Codrul Băiţei, activitate a cărei urme materiale şi de toponimie au rămas până în zilele noastre. Potrivit inscripţiei, în acel an băiţenii plăteau biruri lui Dragfy Gaspar, iar după moartea lui între anii 1543 şi 1549 birul s-a plătit văduvei acestuia.

La 1622 localitatea a fost pustiită de turci, stare in care este menţionată şi la 1676, pământurile acesteia fiind împărţite în moşii între Kapi Gyongy , Ostrasich Borbala Jr Betlen Farkasne.

La 1738 în sat existau 14 familii de români ce aveau un preot ortodox. Este menţionată participarea la războiul din anul 1797 a unor nobili locali: Toma loan, Popa Urs şi cantorul Vanca Gheorghe.

Statisticile intocmite pentru anul 1847 arată ca satul era populat intens, având 1151 locuitori din care marea majoritate erau români de reliegie greco catolică, la care se adaugă un grup de israeliţi. În anul 1890 populaţia ajunge la peste 1500 locuitori ce locuiau în 271 de case, şcoala fiind frecventată de 90 de elevi, din care doar 64 ştiau scrie şi citi.

Populaţia şi numărul gospodăriilor creşte. În 1896 se edifică primul local de şcoală iar în 1899 biserica. La construirea acestora contribuie substanţial George Pop de Băseşti. În anul 1900 acelaşi George Pop de Băseşti va construi pe cheltuiala sa, o şcoală de model la Băiţa, cu săli de clasă şi locuinţă pentru învăţător. În acel an învăţător era loan Ciule, care va fi premiat de George Pop de Băseşti pentru activitatea sa cu o scrofă cu purcei.

Colectivitatea umană şi-a păstrat continuitatea cu excepţia acelei pustiiri vremelnice, înregistrând creşteri continue ale populaţiei.

Populaţia comunei a fost şi este şi în prezent aproape în totalitate de naţionalitate română. La mijlocul secolului al XVIII -lea şi începutul secolului XX este menţionată o mare comunitate evreiască precum şi câteva familii de maghiari, în majoritate funcţionari şi învăţători. De asemenea periodic s-au aşzat pe teritoriul localităţii familii de ţigani fără să se fi constitut comunităţi mari cu stabilitate îndelungată.

 

Urmeniş, sat aparţinător comunei, este atestat documentar din anul 1398 sub denumirea de “Ormenyes”. Satul făcea parte din alcătuirea voievodală din partea nordică a comitatului Solnocul de Mijloc, denumită “Voievodatul Cehu-Silvaniei”, constituind împreună cu Ciuta, Oarţa şi Motiş nucleul acestui voievodat. Colectivitatea satului s-a păsrtrat în întreaga perioadă de la atestare şi până în prezent. Populaţia satului compusă aproape în totalitate din români, a înregistrat în ultimele decenii descreşeri.

 

Cele două localităţi au făcut parte din comuna Băiţa de sub Codru în întreaga periodă a organizării administraţiei publice locale pe comune, cu excepţia perioadei 11 mai 1989 - 31 ianuarie 1990, când cele două localităţi au fost cuprinse în componenţa actualei comune Ariniş.